Colegi de pat la autopsie: Colorbliss, Doxatul, Coana Mitza aka Zefira, Milogul si probe de tesut de la Gaudeamus
zefira26 aprilie 2011, 14:37
Huh! Aici chiar ai dreptate! Eu am văzut morga în vreo 3 rânduri. Nu ştiu cum o fi în altă parte, dar dacă spitalul nr.1 din Craiova este considerat el însuşi o morgă, cred că realizezi cum arată morga propriu zisă.
Şi da, de fiecare dată când ieşeam de acolo, automat totul mi se părea incredibil de frumos.
Şi da, de fiecare dată când ieşeam de acolo, automat totul mi se părea incredibil de frumos.
Da, putem ajunge la concluzia ca viata e frumoasa, sau ca e desarta, caci tot la morga ajungem, nu ? :)
E putin radical sfatul tau. Mie imi dispareau depresiile si cand mergeam in voluntariat la copii cu deficiente diverse. Imi ajungea sa vad ca ei pot zambi in ciuda conditiei lor.
Morga e... brr. Cred ca ar avea efectul invers asupra mea.
E putin radical sfatul tau. Mie imi dispareau depresiile si cand mergeam in voluntariat la copii cu deficiente diverse. Imi ajungea sa vad ca ei pot zambi in ciuda conditiei lor.
Morga e... brr. Cred ca ar avea efectul invers asupra mea.
Efectul e garantat de personalitatea fiecaruia. :D
Mie unul nu-mi plac cadavrele, si n-am nevoie de ele ca sa imi vina cheful de viata. Un pumn in gura sau o raceala zdravana e de ajuns ca sa ma scoata din depresia perpetua. Nu inteleg de ce unii considera ca trebuie sa te confrunti cu tot felul de oribilitaturi :)
@Dex
Cum spunea Milogul mai sus, e in functie de personalitate. Un pumn in gura nu te-ar enerva ?
Cum spunea Milogul mai sus, e in functie de personalitate. Un pumn in gura nu te-ar enerva ?
@Colorbliss
Doar pe moment! Dar dupa ce iti trece esti plin de viata! Cine se ofera sa-mi dea una?
Doar pe moment! Dar dupa ce iti trece esti plin de viata! Cine se ofera sa-mi dea una?
Si cum se dezbateau diverse opinii destul de apropiate de subiect, lucru total necaracteristic acestui blog, raspunsul la intrebarea din titlu :
Unde mergem cand murim? e servit dupa cateva luni de cugetari, intr-o zi, pe 7 iulie 2011, de Gaudeamus:
