Nimeni nu face parte din societate , societatea e numai o mica parte din noi.

vineri, 1 iulie 2011

7.Reguli şi 8.Restricţii

7. Reguli
- Orice grup care se respecta trebuie să aiba un set de reguli. Cu cât regulile sunt mai multe, ocupă mai mult timp şi necesită mai multă voinţă din partea credinciosului, cu atat religia pare mai adevărata.
- Se vor recita incantaţii/rugăciuni în diverse perioade ale zilei.
- Se vor recita incantaţii/rugăciuni în diverse zile din an.
- Regulile vor atinge (mai radical sau nu) diverse domenii de activitate din viaţa credinciosului: îmbrăcăminte, hrană, sex, familie, educaţie, ambiţii personale, finanţe, structurarea săptămânii.
- E de preferat ca numărul de reguli ce trebuie respectate să fie unul simbolic.10, 12, 1, 3, 7, etc.

- Pentru fiecare regulă, trebuie precizate şi excepţii ca sa existe justificarea încălcării lor când e vorba de interacţiuni trecute, prezente sau viitoare cu membrii altui grup, (vezi: războaie, jafuri).
- Încălcarea unei reguli va fi urmată de autoflagelarea intelectuală a credinciosului, de agonia mărturisirii păcatelor şi implorarea mileiatotputernicului şi darnicului zeu.
- Divinitatea are nevoie de bani, sau cel puţin instituţia care îl reprezintă. Banii nu sunt niciodata daţi in zadar, ci sunt bine întrebuinţaţi pentrupreamărirea divinitatii prin construcţia de monumente uriaşe (cu cât e mai opulent templul, cu atât e mai măreaţa zeitatea) si “ajutorarea săracilor”. Niciodata nu se pune problema că săracii sunt aşa fiindca nu ştiu sa işi administreze banii, sau că sărăcia a ajuns între timp o industrie foarte profitabilă.
Bonus dacă credinciosul e făcut să se simtă vinovat de sărăcia din lume.
Bonus dacă atunci când cei de alte religii ajuta săracii, o fac degeaba fiindca zeul nu ia notiţe.
8. Restricţii
- Restricţiile sunt o parte importantă a oricărei religii. Prin restricţii, credinciosul învaţă că e o fiinţă imperfectă ce are nevoie de corecţii, corecţii ce pot fi realizate numai prin apartenenţa la grup şi urmarea regulilor acestuia.
- Restricţiile ating de regulă activităţi de rutină ale vieţii credinciosului, astfel el va fi tot timpul atent să nu încalce vreuna.
- Restricţiile se vor pune în aşa fel încat respectarea lor să fie extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă (ex: restricţiile ce ating constante ale naturii credinciosului – sexualitatea, compeţitia).
- Crescând sentimentul de neputinţă al credinciosului îi vei creşte sentimentul că are nevoie de ajutor.
  • Marian Sorin Botez

5 comentarii:

  1. Pot fi condamnata ca ma rog. Cand nu gasesti brate sa te sprijine, acele brate, iti inventezi un Dumnezeu in care crezi cu tarie. Nu e dumnezeul tuturor. E dumnezeul tau si il iubesti. Chiar daca a luat forma si trupul unui om de pe pamant. Si esti asa de speriata sa nu pateasca ceva, ca vrei sa inventezi un alt dumnezeu la care sa te rogi sa il protejeze pe acel el.
    Suntem asa de tentati sa gratiem erorile mintii si sa condamnam la moarte erorile inimii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pf...ai uitat un aspect foaarte important. Cel care face regulile si restrictiile are la indemana "dezlegarea". Cu dezlegarea acesta poate face ce vrea, cand vrea...indiferent ca incalca regulile sau restrictiile...

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu am dat drumul pe blog la o leapșă. Se numește leapșa horror. Și mă aștept ca cel puțin Dexul să răspundă la ea. :D
    Că e horror, nu de alta :P

    RăspundețiȘtergere
  4. Dex este nevricos, nu se uita la filme de groaza. Glumeam! Eu fac filme de groaza! Esti numai buna pentru un rol, vrei sa te lansez?

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, vreau. Dar tu vrei să jucăm amândoi în leapşa scrisă de mine? :P

    RăspundețiȘtergere

Nu interzic nici un comentariu, din cand in cand o sa va pun piedica.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Adauga la Agregator.ro Click aici si te duc Hopa sus !